Categorii
Ereticul Ecumenist Dan Popovici Hulitor, Schismatic, Apostat, Antihrist si Batjocoritor al Semnului Sv. Cruci, 7 iunie 2023

Ereticul Ecumenist Dan Popovici Hulitor, Schismatic, Apostat, Antihrist si Batjocoritor al Semnului Sv. Cruci, 7 iunie 2023

Pidalion 1844 (2007, 2013), pag. 654-655

Subnota 413… Iar obiceiul cel ce acum stăpâneşte al creştinilor este, a uni acele două degete cu cel mare împreună, şi cu aceste trei ce însemnează pe Sfânta Treime, să închipuiască Crucea punând mâna: întâi în frunte, al doilea la buric, prin care se arată dreapta parte în lung a Crucii, al treilea punând mâna la umărul drept, şi al patrulea la umărul stâng, prin care se arată lăturaşile părţi ale Crucii.

===tot cel care isi face cruce stramba e:

1)HULITOR
2)SCHISMATIC
3)ERETIC
4)BATJOCORITOR
5)APOSTAT
6)ANTIHRIST

punctele 1-5)

ERETICUL Ecumenist, SCHISMATIC, HULITOR, APOSTAT Mihail Stanciu BATJOCORESTE semnul Sv. Cruci, pe 14 septembrie 2022

punctul 6)

Ereticii Ecumenisti Vladimir al Moldovei si Petru de Hincu(BATJOCORESTE de doua ori semnul Sv. Cruci) POMENIND pe Ereticul Mahomedanizat, Nestorian, Vaticanist, Ecumenist Kiril al Rusiei, CALCAND astfel Can. 15 I-II, 31 Ap. si Anathema impotriva Ecumenistilor 1983 R.O.C.O.R. pe 29.10.2017

===si foarte important:

Pelaghia de Reazani despre popii ce isi fac SEMNUL SV. CRUCI GRESIT!

_______

Ereticul Ecumenist Dan Popovici ii numeste MARI PREOTI pe YOGHINUL Ghelasie de la Frasinei si VATICANIZATUL Teofil Paraian, 14 iunie 2020

Categorii
Ecumenistul Eretic Ciprian Negreanu si “sfantul Francisc de Assisi” de fapt INSELAT, HULITOR, ERETIC; 13 decembrie 2017

Ecumenistul Eretic Ciprian Negreanu si “sfantul Francisc de Assisi” de fapt INSELAT, HULITOR, ERETIC; 13 decembrie 2017

===Despre Ereticul Francisc de Assisi aici cum incearca ecumenistii sa il ascunda ca nu e inselat, eretic, hulitor:

Pasaje lipsa???

Sfântul Ignatie Briancianinov Despre înşelare

====numeste catolic(denumirea gresita ptr. vaticanisti

Vaticanistii nu sunt romano-catolici!

https://ayeaye20.wordpress.com/2014/05/24/confiscare-termenului-de-catolic-de-catre-papistasi-ioan-vladuca/ )

Categorii
Ecumenistul Eretic Vasile Ioana INVATA PE FATA EREZIA ECUMENISMULUI cu Ereticul Ecumenist Mihai Morar, 4 iunie 2023

Ecumenistul Eretic Vasile Ioana INVATA PE FATA EREZIA ECUMENISMULUI cu Ereticul Ecumenist Mihai Morar, 4 iunie 2023

●==zice ca e in ORADEA si a vazut DESCHIDERE(ecumenist eretica) numeste cladirile uniata si vaticanista BISERICA

====numeste catolicii(denumirea gresita ptr. vaticanisti

Vaticanistii nu sunt romano-catolici!

https://ayeaye20.wordpress.com/2014/05/24/confiscare-termenului-de-catolic-de-catre-papistasi-ioan-vladuca/ )

●==esti inchis si TALIBAN de crezi ca mantuieste Dumnezau doar pe orthodocsi( erezie ecumenista ca se mantuiesc si ereticii si paganii ca, cred in acelasi Dumnezau

1688 pag. 883, Cătră Gălăteani 5, 19-21

Iară aiavea sînt faptele trupului, carele preacurvia, curvia, necurăţia, pîngăriciunea, Închinarea de idoli, fărmecătoria, vrăjbile, pricile, rîvnirile, mîniile, obrăzniciile, împărecherile, eresurile, Zavistii, ucideri, îmbătări, ospeaţe, şi ceale ce sînt aseamene acestora, carele zic mai nainte voao, cum am şi mai nainte zis, că cei ce fac ca aceastea împărăţia lui Dumnezău nu vor moşteni.

1688 pag. 915; 2 Petăr 2, 1-3

Fură însă şi proroci mincinoşi întru norod, după cum şi întru voi vor fi dascali mincinoşi, carii vor băga eresuri de pierzare şi,de Stăpânul care au răscumpărat pre ei lepădîndusă,aducînd loruş grabnică pierzare. Şi mulţi vor urma la peirile lor, pren carii calea adevărului să va huli. Şi cu lăcomie, cu cuvinte amăgitoare pre voi vor precupi, la carii judecata de demult nu zăboveaşte şi pierzarea lor nu adoarme.

Satanistul Calistrat Ereticul Ecumenist spune ca si BUDISTII si ERETICII SE MANTUIESC, 25 februarie 2023

Ereticul Ecumenist Ciprian-Ioan Staicu pe 4 decembrie 2022 invata EREZIA Pelagianista ca UN PAGAN NEBOTEZAT, DACA NU A FACUT FAPTE RELE SI A TRAIT O VIATA CURATA SI MORALA, CONFORM LEGII MORALE NATURALE EL SE VA PUTEA MANTUI!!!

https://ayeaye20.wordpress.com/2022/06/15/ereticul-ecumenist-visarion-al-tulcii-invata-erezia-scanteia-dumnezaiascafiinta-dumnezaiasca-in-om-sufletul-16-iulie-2012/ )

●==zice: Ce te intreaba Dumnezeu acolo ce religie ai?

===religie:

religie cultul acordat demonilor, credinta e cinstirea Treimii

Sfântul Grigorie Teologul defineşte religia astfel: „este cinstea faţă de demoni, în vreme ce credinţa e cinstirea Treimii.”

Sv. Nicolae Velimirovici: Credinta…nu este o religie…ci este credinta in Hristos si descoperirea lui Hristos

Staretul Tadei: „Despre crestinism nu se poate spune ca este religie”

_____

1688 pag. 885
Poslanie/Epistola Cătră Efeseani 4, 5
„o credință
pag. 795
Evanghelia de la Luca 7, 47
Credința ta te mîntui”
pag.796 8, 48
credința ta te mîntui”
pag. 805 17, 19
credința ta te mîntui”

●==eu cred ca este despre bunatate ACCEPTAREA CELUILALT

●==apoi atribuie marturisirea pacatelor=spovedania ca O AU si ERETICII care se face in alt fel, numeste pe sectari ALTI FRATI, ALTI FRATI CRESTINI

●==vorbeste de smerenie(in erezie)

●==ca orice crestin(sectar) isi marturiseste=spovedeste pacatele cumva si se impartaseste din Hristos intr-un fel

●==acorda in duh eretic ecumenist cele doua taine(spovedania si impartasania) si ereticilor si sectarilor: Aceste doua TAINE MANTUITOARE NU’S ALE NOASTRE SUNT ALE TUTUROR CRESTINILOR

(lucru condamnat de in 1983 de anathema ROCOR

Aceloracare nu deosebesctainele Bisericii de cele ale ereticilorci spun căsunt lucrătoare pentru mântuire A N A T H E M A.)

●==hula erezie ca OMUL ARE FIINTA DUMNEZEIASCA(un fel de scateia divina), ESTE IN NOI Duhul Sfant e in noi( nu Duhul ca Ipostas e in noi ci harul, daca nu cunoastem fiinta Lui Dumnezau cu va fi ea in noi??? daca fiinta dumnezaiasca e in noi asta inseamna ca omul e DUMNEZAU DUPA FIINTA idee shintoista PAGANA hula si erezie, in Orthodoxie se invata ca suntem dumnezai dupa har

Sv. Teofilact talcuirea la: Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata

Cum aici ne învăţăm că «pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut», iar Proorocul zice: «Am văzut pe Domnul» (Isaia 6, 1 ,5)“? A văzut cu adevărat Proorocul, dar nu însăşi Fiinţa [Dumnezeirii], ci asemănare oarecare şi închipuire72, pe cât era cu putinţă a vedea… nici îngerii nu văd Fiinţa lui Dumnezeu, cu toate că se zice că „văd faţa“ lui Dumnezeu.

Pre Dumnezeu nimene nu l-au vazut niciodinoara, Au vazut…dara nu fiinta lui Dumnezeu

Cu ERETICUL ECUMENIST Morar:

Mai bine a-l avea nas de botez pe Sv. Dimitrie din ICOANA decat cu botnitari nasi care calca, can. 62 Sin. 5-6 Ec. ce INTERZICE PURTAREA MASTII!

Daniel Buzdugan isi arata iar Ecumenismul impreuna cu Mihai Morar alt Ecumenist si ASCULTA DE „PAPA” Francisc 25 martie 2020

Concluzia e UNA SINGURA SI SIMPLA:

Rupeti-va din mijlocul acestor barbati, ca sa nu pieriti impreuna cu ei; Ca trebuie sa ne separam de eretici; daca vesteste alta invatatura decat v-a predat-o Hristos prin noi, unuia ca acesta sa nu-i ingaduiti sa multumeasca [sa spuna Euharistia], pentru ca-L INSULTA pe Dumnezeu mai degraba decat il slaveste; nu oricine profeteste sau scoate demoni e neaparat sfant; Caiafa [In 11, 51] NUMIT IN CHIP MINCINOS ARHIEREU; NICI UN EPISCOP prizonier al ignorantei sau al rautatii NU MAI ESTE EPISCOP, ci SE NUMESTE IN CHIP MINCINOS EPISCOP, fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni

Categorii
Ecumenistul Eretic MINCIUNO-ÎNGRĂDIT Ghedeon POMENEŞTE "PATRIARHII" ECUMENIŞTI ERETICI, 5 iunie 2023

Ecumenistul Eretic MINCIUNO-ÎNGRĂDIT Ghedeon POMENEŞTE „PATRIARHII” ECUMENIŞTI ERETICI, 5 iunie 2023

Pidalion 1844, 2007 pag. 698-699

Can. 1 Sv. Kiril al Alexandriei spune:

CANONUL 1… nu era vrednic a sta înaintea Dumnezeiescului Altar, nici cu însuşi numirea Episcopiei a se cinsti

TÂLCUIRE

…ori de nu era vrednic a avea Epsicopia şi Arhieria, nici cu numele Episcopului să se cinstească, precum tu îl numeştia nu se zice Episcop, dacă nu are Episcopia.

http://www.mediafire.com/file/41196ic11rdnghv/Pidalion_1844.pdf/file

____

…orice mențiune în diptice a unui patriarh eretic înseamnă autoexcluderea din Biserica catolică (cea care mărturiseşte credința ortodoxă) şi din comuniunea cu ea.(Sfântul Maxim Mărturisitorul Mediator între răsărit şi apus Edit. Doxologia Iaşi, 2010, pag. 184

____
Sfântul Grigorie Palama, Ἀναίρεσις γράμματος Ἰγνατίου Ἀντιοχείας 3, ΕΠΕ 3, 608: „Fiindcă cei ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevărului, iar cei care nu sunt ai adevărului nu sunt ai Bisericii lui Hristos și cu atât mai mult cu cât se mint așadar pe ei înșiși, numindu-se pe sine și uniipe alții păstori și arhipăstori sfinți.Căci cu adevărat noi nu am învățat că Creștinismul este definit de persoane, ci de adevăr și de acrivia credinţei”.

Ereticul Ghedeon Batjocoreste Semnul Sv. Cruci 02.01.2022

===Cu „patriarhii”:
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/10/04/patriarhii-sau-singurul-patriarh-despre-nicodim-munteanu-si-iustin-moisescu-ecumenistoidul/

Categorii
Chipul/Icoana Lui Dumnezau Tatal intr-un manuscris Grecesc din sec. 9, ca TOT MINT UNII CA: E DE PROVENIENTA Apuseana si mult DUPA 1054

Chipul/Icoana Lui Dumnezau Tatal intr-un manuscris Grecesc din sec. 9, ca TOT MINT UNII CA: E DE PROVENIENTA Apuseana si mult DUPA 1054

Furthermore, images of the Father are neither „Western” nor of recent provenance. Images of the Father date back many centuries to pre-schism times. There are examples on Mount Athos a thousand years old.

Here is an example of the vision of the protomartyr Stephen, with Christ at the right hand of the Father, from the 9th century Greek manuscript containing writings of St. John Damascus, at the Bibliothèque Nationale in Paris:

Bibliothèque nationale de France, Département des manuscrits, Grec 923 fol 40r

The whole codex can be viewed here:
https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b525013124/f83.item


Mai mult, imaginile Tatălui nu sunt nici „Occidentale”, nici de proveniență recentă. Imaginile Tatălui datează de multe secole în urmă până în vremurile pre-schismei. Există exemple pe Muntele Athos vechi de o mie de ani.

Iată un exemplu de viziune a întâiului mucenic Ștefan, cu Hristos la dreapta Tatălui, din secolul al IX-lea manuscris Grecesc ce conține scrieri ale Svântului Ioan Damaschin, la Biblioteca Naţională de la Paris:

Biblioteca Naţională a Franţei, Departamentul de manuscrise, Grec 923 fol 40r

Întregul codex poate fi vizualizat aici:
https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b525013124/f83.item

Categorii
Ereticul Ecumenist Elefterie ABERAND despre CALENDARE si folosind ca argument pe Ereticul Ecumenist Antonie Plamadeala, 29 mai 2023

Ereticul Ecumenist Elefterie ABERAND despre CALENDARE si folosind ca argument pe Ereticul Ecumenist Antonie Plamadeala, 29 mai 2023

==apoi zice de CALENDAR (altul care nu zice nimic de calendarul bizantin) se leaga de 13 zile (dar de cei 8 ANI LIPSA NIMIC nu zice)

Calendarul Bizantin al Sv. Constantin cel Mare

Calendar bizantin

===cireasa de pe tot il da exemplu cu a zis cel mai bine ERETICUL ANTONIE PLAMADEALA ca daca se desparte unu de Biserica vrea sa fie propiul lui sefulethttps://ayeaye20.wordpress.com/2023/02/24/ca-tot-zice-ecumenistul-eretic-petru-neiromonahul-mascat-in-nepomenitor-de-ereticul-ecumenist-antonie-plamadeala-ca-da-marturii-anti-boca-1/

Categorii
15 I-II is SCHISMA/DIVIZARE Hulind astfel pe Duhul Svant facadu-L SCHISMATIC si INITIATOR DE SCHISMA, 29 mai 2023 Ereticul Ecumenist Elefterie INVATA EREZIILE ECUMENISTE: Biserica eretica, Biserica DIVIZATA, ereticii DIN Biserica. Can. 31 Ap.

Ereticul Ecumenist Elefterie INVATA EREZIILE ECUMENISTE: Biserica eretica, Biserica DIVIZATA, ereticii DIN Biserica. Can. 31 Ap., 15 I-II is SCHISMA/DIVIZARE Hulind astfel pe Duhul Svant facadu-L SCHISMATIC si INITIATOR DE SCHISMA, 29 mai 2023

===zice ca e parasirea Bisericii DACA NE-AM LUAT TALPASITA” a nu avea comuniune cu eretic „nu avem dreptul SA NE DESPARTIM DE BISERICA” adica,

can. 15 I-II

Pidalion 1844, pag. 362

si 31 Ap.

(https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/24/pidalion-1844-pag-68/https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/24/pidalion-1844-pag-69/https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/25/pidalion-1844-pag-70/)

is schisma (hula la Adresa Sv. Duh ca invata crestinul la dezbinare si face dezbinare)

===Invata ideea eretica ecumenista ca se distruge unitatea Bisericii (erezia ecumenista cu BISERICA DIVIZATA anathmatizata ROCOR 1983

14/27 Octombrie, 1983

“Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este divizatăA N A T H E M A.”)

Anathema R.O.C.O.R. 1983!

Neaga Crezul cu …UNABISERICA

Ca TOT STIRBESTE/SCOATE si MODIFICA DIN CREZ Ereticul Arian Staicu Ciprian cu a lui EREZIE ARIANA: „Fiul este nascut DIN VECI din Tatal” si este impotrivitor pe fata Sob. 3 Ec.; si e dat Anathemei DEJA de Sob. 5, 6, 7 Ec. „Noi pazim asezamintele de lege ale Bisericii. Noi pazim orosurile Parintilor. Noi dam anatemei pe cei ce adauga sau scot ceva din Biserica; Daca cineva nesocoteste orice predanie bisericeasca scrisa sau nescrisa, sa fie anatema; acest lucru este al ereticilor, adica a… scoate cuvinte, prin aceasta vrand sa-si intareasca erezia lor”

 „Sinodul” din Creta : Unealta a sistemului ocult sau „mladita vie” a  vitei lui Hristos?

==inventeaza motivu’ ca ereticu’ moare (ce nu spune e ca erezia lui dainuie prin cei pe care i-a lasat si i-a invatat acea erezie)

==crede ca ereticii sunt in BisericaUN ERETIC DIN BISERICA” (invata deci erezia de la Creta 2016 Biserica eretica/inselata)

Sv. Lavrentie de Cernigov: celelalte ce se numesc ‹‹Biserici›› nu sunt Biserici

D’aia spune Ereticul Ecumenist Dan Badulescu ca la Creta 16.06.2016: NU s-a intamplat ceva concret si punctual! ptr. CA EL ACCEPTA DENUMIREA DE BISERICI ptr. ERETICI, 8 mai 2023

Biserica/cile înșelată/te noua erezie acceptată în Creta

===inventeaza propiul canon ca pana nu devine TOT sinedriul eretizat nu avem dreptul sa o rupem cu ereticii NU AVEM DREPTUL SA AVEM DECIZII DE GENUL ASTA DE IESIRE, DE PLECARE DIN BISERICA„(desi canoanele spun de pseudo-preot, pseudo-episcop, pseudo-mitropolit, pseudo-patriarh de unul din acestia ca invata erezia nu se vorbeste de un intreg sinod si abia apoi sa opresti comuniunea

Canonul 46 si 47 Svantul Nichifor Marturisitorul ce nu se afla in Pidalionul 1844 ci in Sinthagma Atheniana

Rupeti-va din mijlocul acestor barbati, ca sa nu pieriti impreuna cu ei; Ca trebuie sa ne separam de eretici; daca vesteste alta invatatura decat v-a predat-o Hristos prin noi, unuia ca acesta sa nu-i ingaduiti sa multumeasca [sa spuna Euharistia], pentru ca-L INSULTA pe Dumnezeu mai degraba decat il slaveste; nu oricine profeteste sau scoate demoni e neaparat sfant; Caiafa [In 11, 51] NUMIT IN CHIP MINCINOS ARHIEREU; NICI UN EPISCOP prizonier al ignorantei sau al rautatii NU MAI ESTE EPISCOP, ci SE NUMESTE IN CHIP MINCINOS EPISCOP, fiind promovat nu de Dumnezeu, ci de oameni

Can.15 I-II in Tomosul sinodal din august 1347

Despre necomuniune cu „episcopul” ce nu condamnă ereziile

Sv. Simeon al Tesalonicului dovada ca se OPRESTE POMENIREA NEDREPTILOR si ERETICILOR „Cei necredinciosi si cei care nu sunt dreptslavitori nu trebuie pomeniti…preotul nu trebuie a aduce miride pe vreunul care este de alta credinta, si nici pe cei ce fac pacate la aratare şi nu se pocaiesc”

Gheronda Gavriil ucenicul Svîntului(Biblia 1688) Paisie Aghioritul: Patriarhul Gherman al II-lea al Constantinopolului, care a trăit pe la anul 1200, scrie o scrisoare ciprioților, care credeau că papa e Biserică și le zice: „Vă legiuiesc și vouă, tuturor mirenilor, să fugiți alergând departe de preoții care au căzut în erezia latino-cugetătorilor. Și nici în Biserică să nu vă adunați împreună cu ei, să nu luați Sfânta Împărtășanie din mâinile lor, nici anafură să nu luați din mâinile lor, ci să vă rugați singuri în casele voastre. Altminteri veți avea parte de aceeași osândă ca ei”. Dacă un patriarh sau un arhiepiscop, un episcop nu respectă canoanele apostolice, care interzic slujirea comună și rugăciunile comune cum ereticii, nu respectă canoanele sinoadelor ecumenice și locale, nu respectă ceea ce au spus Părinții noștri, acesta nu este păstor. Ce este? Ne-o spune un mare Părinte din secolul întâi: „Oricine zice lucruri diferite de cele rânduite, chiar și dacă este (în general) vrednic de crezare sau postitor sau face minuni și se nevoiește și profețește, să îți fie ție ca un lup care, îmbrăcat în piele de oaie, omoară și nimicește oile!”. Sfântul Ignatie Teoforul.

1688 pag. 901; Pavel cea Cătră Tit 3,10-11
Pre omul eretic, după una şi a doao mustrare, părăseaşte-l, Ştiind că s-au îndărătnicit unul ca acela şi păcătuiaşte, fiind sîngur de el osîndit.

1688 2 Ioan 1, 10-11 De vine neştine cătră voi şi această învăţătură nu aduce, nu-l priimiţi pre dînsul în casă şi „Mulţam!” lui nu-i ziceţi. Pentru că cela ce zice lui „Bineaţi !” să ameastecă cu lucrurile lui ceale reale.

Grigorie cel ce poartă numele adevăratei teologii, că „mai puternică decât buna înţelegere pătimașă este îndepărtarea cea pentru buna credinţă” (Cuvântul 6, PG 35, 736).

NECOMUNIUNEA nu comuniunea cu ereticii cum indeamna unii pseudo-nepomenitori/ingraditi. Sv. Marcu al Efesului inmormantare, parastase

sa fugim de cei ce se rup in schisma de crestinii ortodocsi; luminati-va cu citirile psalmilor; fu­giti de unii ca acestia, ca, fugind noi de unii ca acestia si intorcandu-ne de la ei, sa vina si acestia la constiinta [a ceea ce fac] in pocainta si sa se intoarca la mama lor, Biserica; sa cautam cuvinte de folos de la orice om care zaboveste in biserica; Bea drept bautura citirea

Sfantul Teodor Studitul: Sa fugim de comuniunea cu ereticii, cu nepasare sunt in comuniune cu acestia, se impartasea de erezie in toate

Cuminecatura, Impartasire, a nu lua impartasire dela eretici,nici a le da lor, cainilor, porcilor, ca nu partasi credintii ceii reale si osandei lor sa ne facem

Sfantul Justin Popovici a intrerupt pomenirea

DOVADA SCRISA ca Sv. Iustin Popovici (sarbul) a OPRIT POMENIREA!

Pidalionul CONFIRMA intreruperea pomenirii

Svantul care nu face minuni, minunile, cel ce are credinta in Hristos nesmintita are in sine deodata toate darurile dumnezeiesti, exista doar o singura schima, sa fugim de toti cei ce lucreaza faradelegea, Nu este de folos sa se lipeasca cineva de calcatorii de lege, partas

Sv. Athanasie: de cei care socotesc ca nu cugeta cele ale lui Arie, dar au comuniune cu necredinciosii sa va paziti

Sminteli, ochii, prietenia cu smintitorii duce la iad, doi Papi rup comuniunea cu ereticii

===apoi isi arata bipolaritatea cand zice si distrugem si nu distrugem unitatea bisericii ceva ce nu corespunde cu

1688 pag. 754 Matthei 5, 37
Ce să fie cuvîntul vostru: ‘ Aşa,aşa; nu, nu ’; iară mai mult de aceastea de la cel viclean iaste.

==viseaza venirea unor episcopi vrednici de starea Sv. Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare

==o tot trage cu MINCIUNA ECUMENISTA iesitu din Bisericamarturisirea nu se cheama ca AM PLECAT DIN BISERICA” Agache si el sustine erezia „PLECI DIN BISERICA” adica SCHISMA ori canoanele spun ca cei care ies din Biserica is ereticii si schismaticii nu cei care nu au comuniune cu ereticii si schismaticii prin erezii si ca monahu’ are 3 pricini ptr. care poate parasi manastirea

Pidalion 1844 (2007, 2013)

Can. 17 Nikifor Fuga monahului din mânăstirea sa pag. 730

SFÂNTULUI NIKIFOR MĂRTURISITORUL

CANONUL 17
Pentru trei pricini este iertat monahului a fugi din mănăstirea sa:
1. De este egumenul eretic.
2. De intră muieri în mănăstire.
3. De învață carte copii mirenești în mănăstire. Fiindcă este cu necuviință prin copiii aceștia a se arăta celor lumești câte se fac în mănăstire. Vezi şi Canonul 21 al Sinodului al 7-lea. [Sinod 7, 21]

http://www.mediafire.com/file/41196ic11rdnghv/Pidalion_1844.pdf/file

===daca stai in Biserica(adica in comuniune cu ereticii) si esti omorat si esti EXCLUS DIN BISERICA(din adunatura eretica) da atunci esti marturisitor(pai cati Sv. NU AU MURIT DE MANA ERETICILOR aceia nu mai sunt Marturisitori?? Exemplu Sv. Maxim!)

==daca nu ai comuniune cu ereticii zice ca N- AM REZOLVAT NIMIC” (pai ei cu comuniunea cu ereticii ce au rezolvat??? macar cel care s-a rupt de eretici are o sansa la mantuire)

==in Biserica (ptr. el apostatii si ereticii is Biserica erezia de la Creta 2016 Biserica inselata/eretica) trebuie sa stam, si din Biserica (din adunatura de eretici) sa facem marturisirea(ce martirisire e aia cand esti in erezie si schisma si prieten cu VRAJMASII LUI HRISTOS??aia mai e marturisire, nu e nici o marturisire ca sa vede ca ecumenistii ca Elefterie nu zic nimic de erezie ba din contra CRED SI MARTURISESC PE FATA EREZIILE DE LA CRETA Biserica eretica, Ereticii sunt Biserica si sunt IN Biserica)

===baga minciuna cu Hristos ca NU a plecat de la jidovi pai oare de ce se rupse catapeteasma in doua cum NU a plecat de la ei??? pai ereticule tu mergi la sinagoga??? cum nu a desfiintat Hristos sinagoga satanei?

==”ne ducem spre o Biserica” iar NEAGA CREZUL cred si in alta „Biserica”

===MINTE CA ADUNATURA de apostati eretici „este sinodul si Biserica de la Apostolul Andrei pana incoace, este continuitate apostolica”(ereticii nu au continuitate

„Astfel, atunci când un credincios, indiferent de poziţia instituţională pe care o are în Trupul Bisericii, sau mai mulţi credincioşi, indiferent de numărul lor, încalcă credinţa stabilită a Bisericii, aceştia se desprind de Trupul ei.

2. Succesiunea apostolică

De credinţa apostolică se leagă nedespărțit succesiunea apostolică. Succesiunea apostolică este valabilă doar în Trupul Bisericii, presupunând, neapărat, credinţa apostolică.

Prin succesiunea apostolică înţelegem continuarea neîntreruptă a conducerii Bisericii de către Sfinţii Apostoli.

Dacă, prin urmare, vreun episcop dobândeşte hirotonia în mod canonic, din punct de vedere bisericesc, şi se află, însă, în afara Bisericii datorită credinţei lui greşite, el încetează, de fapt, să aibă succesiune apostolică, din moment ce aceasta are sens doar în cadrul tainic al Trupului lui Hristos, care este Biserica.

În consecinţă, dacă vreun episcop sau vreo Biserică locală, indiferent de numărul de membri, cad din credinţa Bisericii, aşa cum această credinţă a fost exprimată infailibil de Sinoadele Ecumenice, ei încetează să mai aibă succesiune apostolică, pentru că se găsesc deja în afara Bisericii. Şi, din moment ce succesiunea apostolică este întreruptă în mod existenţial, nici nu poate fi vorba de dobândirea sau continuarea succesiunii apostolice pentru cei deja căzuţi în afara Bisericii.”

Dimitrie Tselenghidis despre cei ce isi zic crestini 

===asta nu insemna ca harul nu lucreaza

Daca traducerea e buna asta e o palma ptr. cei ca Marian Tudor care NEAGA HARUL si LUCRAREA LUI(a harului) ca si cei de la SLATIOARA

Sv. Justin Popovici: Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu și a poruncilor dumnezeiești, Biserica trebuie să se împotrivească și să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e și asta? Iar reprezentanții Bisericii dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanți apostolicești ai Bisericii? A se îndreptăți în acest caz cu așa zisa iconomie bisericească înseamnă nu altceva decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu și Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur și simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Svantul Teofan Zavoratul: anatema

Pidalion 1844, pag. 119

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE, edit. “Credința strămoşească”, 2007, pag. 119

marele Vasile scriind către nicopoliteni, zice: „Eu nu voi număra împreună cândva cu adevăraţii Preoţi ai lui Hristos, pe acela ce s-a hirotonisit şi a luat purtarea de grijă a norodului din spurcatele mâinile ereticilor, spre spurcarea Dreptslăvitoarei Credințe.

===iar zice de alta BisericaNE DUCEM SPRE O BISERICA” deci ptr. ei is mai multe Biserici, ar exista o Biserica buna si una rea

===mai zice: si Tainele sunt unele, si acelea lucratoare????

==zice ca isi ia vasele si antimisul(e atat de rupt de realitatea nepomenirii ca nu stie ca le-a luat vasele si antimisul ereticul episcot)

===nu e de acord cu slujirea in alt locFAC PRIN PADUR, NU POMENESC NICI UN ARHIEREU SAU CAUT VREUN ARHIEREU CARE IMI CONVINEe de acord decat cu „slujirea” la eretici intre ziduri(desi Sv. Grigorie sluji intr-o magazie de lemne s-au crestinii in prigoana slujeau in alte locuri, in catacombe, in afara cetatii si canoanele permit slujire si in casa)

Categorii
Sexologul Eretic Ecumenist Vasile Ioana adeptul HULEI BOTNITA si a eficientei ei, 30 aprilie 2021

Sexologul Eretic Ecumenist Vasile Ioana adeptul HULEI BOTNITA si a eficientei ei, 30 aprilie 2021

Prof. de theologie Nikolaos Xionis (probabil pomenitor de eretic ecumenist) spune ca BOTNITA ESTE HULA IMPOTRIVA DUHULUI SVANT

________

Canonul 62 Sin. 6 Ec. care INTERZICE PURTAREA DE MASTI

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-287/
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-288/
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/05/18/pidalion-1844-pag-289/
________
https://ayeayeeye20.wordpress.com/2020/10/27/botnitamasca-este-hula-blasfemie/

Categorii
Ereticul Ecumenist Dan Badulescu ACCEPTA DENUMIREA DE BISERICI SI CRESTINI ptr. ERETICI, deci ACCEPTA Sinodul Talharesc din Creta 2016; 22 mai 2023

Ereticul Ecumenist Dan Badulescu ACCEPTA DENUMIREA DE BISERICI SI CRESTINI ptr. ERETICI, deci ACCEPTA Sinodul Talharesc din Creta 2016; 22 mai 2023

===Acu’ se intelege? de ce zicea el ca NU s-a intamplat nimic concret si punctual:

Ereticul Ecumenist Dan Badulescu zice ca: NU S-A INTAMPLAT CEVA CONCRET SI PUNCTUAL (la sinodul talharesc de la Creta 16.06.2016), 19 aprilie 2023

D’aia spune Ereticul Ecumenist Dan Badulescu ca la Creta 16.06.2016: NU s-a intamplat ceva concret si punctual! ptr. CA EL ACCEPTA DENUMIREA DE BISERICI ptr. ERETICI, 8 mai 2023

===ca daca spunea ca la Creta is EREZII inseamnă ca le acceptă SI CA EL E ERETIC spunad acum ERETICILOR BISERICI si CRESTINI, dar spunand ca NU s-a intamplat nimic concret si punctual!! poate sa isi insuseasca ereziile de la Creta fara ca sa poata sa il numeasca cineva eretic si acceptator de erezii, intelegi viclenia lui Dan Badulescu????

Sv. Lavrentie de Cernigov: celelalte ce se numesc ‹‹Biserici›› nu sunt Biserici

D’aia spune Ereticul Ecumenist Dan Badulescu ca la Creta 16.06.2016: NU s-a intamplat ceva concret si punctual! ptr. CA EL ACCEPTA DENUMIREA DE BISERICI ptr. ERETICI, 8 mai 2023

Biserica/cile înșelată/te noua erezie acceptată în Creta

===daca ereticii nu au Biserică cum pot fi numiti CRESTINI cei care NU s-au nascut din apa si har????? daca ei cred intr-un Hristos, Biserică, TreimeDEFORMATE de mintea lor eretica cum pot fi numiti crestini????

Categorii
ERETICUL ECUMENIST Iosif Pop al Europei Occidentale si Meridionale INVATA EREZIA ARIANA Fiul NASCUT DIN VECI DIN TATAL ca si Ereticii Ecumenisti ARIENI STAICU CIPRIAN Fals Ingradit SI TEODOSIE de la Constanta, 28 mai 2023

ERETICUL ECUMENIST Iosif Pop al Europei Occidentale si Meridionale INVATA EREZIA ARIANA Fiul NASCUT DIN VECI DIN TATAL ca si Ereticii Ecumenisti ARIENI STAICU CIPRIAN Fals Ingradit SI TEODOSIE de la Constanta, 28 mai 2023

===Ereticul Ecumenist Iosif Pop Semnatar la Creta 2016 ptr EREZIA ECUMENISMULUI:

Semnăturile de la Creta 16.06.2016 de la Sinodul TÂLHĂRESC ptr. RELIGIA LUI ANTIHRIST: ECUMENISMUL!

7) Iosif (Pop) al Europei Occidentale şi Meridionale/Iosif of Western and Southern Europe

3.Relations_of_the_Orthodox_Church_with_the_Rest_of_the_Christian_World.pdf

pag. 13 in pdf:

https://www.mediafire.com/download/0z7kkmr9lcqqmd8

===Profesorul (i-a fost prof’ lu’ Staicu de istoria bisericeasca universala cand era la seminarul din Alba Iulia 1992-1997, camprin 1993-’94 i-a fost prof’ minut 12:45

prieteniisfantuluiefrem.ro/2023/06/01/sfantul-iustin-popovici-hramulparohiei-noastre-misionare-ortodoxe/

) Iosif si-a invatat bine ucenicul de erezie ariana Staicu Arianul:

Ereticul ARIAN STAICU CIPRIAN

Explicatia la “mai inainte de toti vecii” nu ce invata ARIANUL Ciprian Staicu ca Fiul este NASCUT DIN VECI din Tatal

Staicu Arian 26 martie 2021

Noul ERETIC LUTHERAN (7 martie 2021) si Arian Ciprian Staicu (26 martie 2021) fals ingradit

Ereticul Arian, Iconomah, Ecumenist, minciuno-îngrădit Staicu Ciprian  îşi ÎNDREPTĂŢEŞTE EREZIA ARIANĂ „DIN VECI” (26 martie 2021) cu „DIN VEAC” pe 25 martie 2023

===Cazul Ereticului Teodosie Arianul:

Ereticul Teodosie erezia: Mos Craciun=Dumnezeu si frate de erezie Ariana: Fiul NASCUT DIN VECI din Tatal ca si Arianul Ciprian-Ioan Staicu